„Cultura violului” în școlile din Marea Britanie. Nouă din zece eleve susțin că sunt supuse hărțuirii sexuale

Hărțuirea sexuală a devenit banală în rândul elevilor din Marea Britanie.

Potrivit unui raport publicat joi, 10 iunie, aproximativ nouă din zece fete susțin că sunt supuse la insulte sexiste și la imagini sau clipuri cu conținut sexual explicit, relatează AFP.

În aprilie, guvernul a cerut Ofsted să investigheze situația, după o serie de mărturii ale unor adolescenți împărtășite pe site-ul “Everyone’s Invited”, majoritatea de fete, care denunțau un limbaj sexist și abuzuri sexuale evidențiind o „cultură a violului” în școli.

După ce au vizitat 32 de școli și licee publice și private și au discutat cu 900 de elevi, inspectorii au constatat că tinerii și copiii „adesea nu văd rostul de a contesta sau de a raporta un astfel de comportament dăunător, deoarece este considerat o experiență normală”. ‘„Mulți profesori și directori de școli subestimează amploarea acestor probleme”, mai arată Ofsted.

În interviurile lor, inspectorii Ofsted au aflat, de exemplu, că băieții făceau schimb de imagini “nud” ca şi cum le “colecționau” pe platforme precum WhatsApp și Snapchat și că unele fete se confruntau cu „atingeri nedorite pe coridoarele școlii”.

Elevi români, hărțuiți la școli din Marea Britanie: „Strigau după mine «Ukip» și că ar trebui să mă întorc la mine în țară”

„Am fost șocată de acest raport”, a comentat Amanda Spielman, inspectorul șef al Ofsted, într-un comunicat. „Hărțuirea sexuală nu ar trebui să fie niciodată considerată normală și nu ar trebui să aibă loc în școlile și colegiile noastre”, a adăugat ea.

Personalul din educație ar trebui să fie mai bine instruit, iar școlile ar trebui să îmbunătățească mecanismele de raportare, precum şi să-i pedepsească pe autori, a sugerat Ofsted.

De asemenea, organismul a solicitat guvernului să abordeze problema hărțuirii și a abuzurilor online, cum ar fi ușurința cu care copiii pot accesa materiale pornografice.

Ministrul educației, Gavin Williamson, a declarat că rezultatele raportului sunt „foarte îngrijorătoare”. El a afirmat că guvernul oferă „sprijin suplimentar pentru personalul” însărcinat cu protejarea elevilor, „îndrumări sporite” în materie de educație sexuală și de sănătate și finanțare pentru o linie telefonică de asistență pentru copii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!

[Total: 0 In medie: 0]

L’articolo „Cultura violului” în școlile din Marea Britanie. Nouă din zece eleve susțin că sunt supuse hărțuirii sexuale sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK – știri pentru românii din Marea Britanie.

Source: Ziarul Romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *