Londonezii, extaziați de vizita președintelui SUA. S-au urcat pe case pentru a fotografia Air Force One

Specialiști in aviație spun ca data de 13 iunie 2021 a fost una dintre cele mai aglomerate din istorie pe aeroportul Heathrow din Londra.

Cel mai cunoscut avion Boeing 747 din lume, Air Force One, a aterizat pe aeroportul Londra în jurul orei locale 16.00, stârnind entuziasmul a zeci de mii de britanici.

Președintele american Joe Biden și prima doamnă Jill Biden au fost invitați la o recepție găzduită la Palatul Windor de regina Elizabeta a II-a.

Cuplul prezidențial a pornit spre Londra de pe aeroportul din Newquay, localitate de pe coasta de est a Angliei, în Cornwall, unde Joe Biden a participat pentru câteva zile la summitul G7.

Președintele SUA, Joe Biden, a ajuns în Marea Britanie. Avertisment pentru Boris Johnson

Momentul aterizării, avionului prezidențial la Londra a fost surprins în zeci de mii de ipostaze, atât de către pasionații de aviație, cat si de către britanici obișnuiți.

„Vedeai oameni care s-au urcat pe acoperișurile caselor, fotbaliști care s-au oprit la marginea terenurilor sa se uite, mașini parcate pe marginea drumurilor pentru o fotografie”, se arată într-o relatare făcută pe pagina de Facebook a lui Airside Sam.

De la Londra, președintele SUA a plecat spre Bruxelles, următoarea destinație a turneului european. Miercuri, 16 iunie, Joe Biden urmează sa se întâlnească la Geneva cu Vladimir Putin, într-un tete-a-tete considerat istoric.

Faceți clic pentru a evalua această postare!

[Total: 1 In medie: 5]

L’articolo Londonezii, extaziați de vizita președintelui SUA. S-au urcat pe case pentru a fotografia Air Force One sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK – știri pentru românii din Marea Britanie.

Source: Ziarul Romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *