Medic român în Londra, beat mort la volan. Prins de polițiști după ce a trecut pe roșu la semafor

Un medic român în Londra s-a urcat la volan, după ce băuse rom și bere într-un club de noapte.

Dr. Petru Pașcalău, în vârstă de 32 de ani, a fost oprit de polițiști după ce a ignorat rugămințile colegilor săi de a nu conduce și a fost prins după ce a trecut pe roși la 4 dimineața.

Ulterior, i s-a interzis să conducă timp de un an și a primit o pedeapsă cu suspendare – după ce a promis că își va lăsa mașina acasă ori de câte ori va ieși din nou la băut.

Dr. Pașcalău, care lucrează ca psihiatru pentru un spital din Barking & Dagenham, estul Londrei, a avut o audiere disciplinară la Consiliul General al Medicilor din Anglia, scrie Daily Mail.

Acesta a explicat că a fost „cea mai mare greșeală din viața sa”, dar a insistat că a fost vorba despre „un incident izolat care nu se va mai întâmpla niciodată”.

Când a fost întrebat ce „strategii” are în vigoare pentru a-l împiedica să repete incidentul, el a spus că își va lăsa mașina acasă dacă va ieși din nou cu prietenii să bea.

Consiliul Medicilor a considerat că aptitudinea doctorului Pașcalău de a practica medicina a fost „afectată”, dar a acceptat ca acesta să scape doar cu o suspendare de două luni și va putea reveni la muncă în septembrie.

În prezent, medicul a făcut apel împotriva condamnării pe care a primit-o.

Anglia. Român beat cheamă poliția, după care amenință oamenii legii cu o sabie: „Veniți până nu omor pe cineva!”

Incidentul a avut loc în septembrie 2019, când medicul ieșise împreună cu colegii de medicină la un club de noapte din Cluj-Napoca, pentru a sărbători finalizarea unui curs de formare de psihiatrie și psihoterapie de patru ani.

La club a băut șapte – opt băuturi, inclusiv rom și bere și a recunoscut că atunci când a plecat era beat și nu putea să meargă în linie dreaptă.

Potrivit sursei citate, el a decis să ajungă cu mașina la casa unui prieten, aflată la doi kilometri distanță.

După ce a condus aproximativ o milă, a trecut pe roșu și a fost oprit de poliție.

La Tribunalul din Cluj-Napoca, el a fost condamnat la 16 luni închisoare cu suspendare și s-a dispus să fie pus sub „supraveghere” timp de trei ani.

El a trebuit să desfășoare 80 de ore de muncă pentru comunitate și să participe la un „program de reintegrare socială”. Nivelul de alcool din organismul său nu a fost dezvăluit.

La o săptămână după proces, a aplicat pentru un loc de muncă în Marea Britanie, la o agenție de ocupare a forței de muncă pentru medici.

„Am crezut că nu voi fi prins la acea oră dimineața, drumurile nu vor fi aglomerate și acest lucru ar minimiza riscul”, a declarat el în instanță.

foto: Daily Mail


Medic român în Londra, beat mort la volan. Prins de polițiști după ce a trecut pe roșu la semafor…

Faceți clic pentru a evalua această postare!

[Total: 0 In medie: 0]

L’articolo Medic român în Londra, beat mort la volan. Prins de polițiști după ce a trecut pe roșu la semafor sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK – știri pentru românii din Marea Britanie.

Source: Ziarul Romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *