Un Mercedes E Class furat din UK, găsit la o femeie de 45 de ani din Maramureș

Un Mercedes E Class furat din UK, găsit la o femeie de 45 de ani din Maramureș

Pe 9 noiembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune le linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în baza unui mandat de percheziție emis de către Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii au identificat la domiciliul unei femei, în vârstă de 45 de ani, de pe raza localității Poienile de sub Munte, un autoturism, marca Mercedes-Benz, model E Class, an fabricație 2017.

Autoturism furat din Marea Britanie, găsit în Bacău

Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie, din luna septembrie.

Autoturismul, în valoare de peste 120.000 de lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


…Un Mercedes E Class furat din UK, găsit la o femeie de 45 de ani din Maramureș…

Faceți clic pentru a evalua această postare!

[Total: 0 In medie: 0]

L’articolo Un Mercedes E Class furat din UK, găsit la o femeie de 45 de ani din Maramureș sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK – știri din Marea Britanie.

Source: Ziarul Romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *