Avertismentul lui Boris Johnson pentru britanici: „Va fi un nou lockdown de anul nou dacă nu respectați regulile”

Boris Johnson le-a mulțumit britanicilor care au respectat regulile impuse în timpul celui de-al doilea lockdown național, dar i-a avertizat pe aceștia că nu trebuie să lase garda jos după ridicarea carantinei , pe 2 decembrie. Altfel, teritoriul Marii Britanii ar putea intra într-un nou lockdown, în perioada Anului Nou.

„Dacă ne relaxăm acum, riscăm să pierdem controlul asupra acestui virus din nou, risipind câștigurile obținute cu greu și forțând-ne să intrăm într-un nou lockdown de noul an, cu toate pagubele pe care le presupune asta. Știu că acest lucru va aduce multe bătăi de cap și o problemă specială pentru sectorul ospitalității. Aș vrea să fie altfel, dar dacă este să ținem deschise școlile, așa cum trebuie, atunci opțiunile noastre pentru a doborî această boală sunt limitate”, a spus Boris Johnson.

Premierul a ținut să le mulțumească celor care au respectat regulile impuse în timpul lockdown-ului, spunând că datorita lor sistemul medical a reuşit să nu fie copleșit și să evite colapsul.

Declarațiile premierului britanic au fost făcute în contextul în care actualele restricții la nivel național expiră pe 2 decembrie, iar guvernul de la Londra și cel local scoțian au prezentat regulile din timpul sărbătorilor.

Teritoriul Marii Britanii urmează să revină la un set de restricții pe trei niveluri, ministrul Sănătății anunțând în fața Parlamentului care sunt regiunile care se vor confrunta cu cele mai dure restricții după data de 2 decembrie.

Anglia: Restricțiile pe niveluri reintră în vigoare după 2 decembrie. Ce restricții se aplică în Londra, Liverpool, Manchester sau Birmingham

Peste tot în Anglia, magazinele neesențiale vor putea să se redeschidă, iar munca de acasă va fi în continuare recomandată. În zonele plasate în nivelul de alertă cel mai ridicat, precum Birmingham, Manchester, Newcastle, Bristol și Leeds (23 de milioane de persoane în total), pub-urile și restaurantele vor rămâne închise, putând face livrări la domiciliu sau take-away. Vor fi interzise întâlnirile între persoane din case diferite, atât la interior, cât și în spații deschise, exceptând locurile publice în aer liber.

Anglia, Scoția, Tara Galilor și Irlanda de Nord au convenit să relaxeze restricțiile în perioada Crăciunului, pentru ca oamenii să-și poată vedea fără probleme familiile. Unele dintre aceste reguli pentru perioada 23-27 decembrie le permit britanicilor să se întâlnească cu familiile din alte două gospodării, dar numai în locuințe private, lăcașe de cult și spații în aer liber, arată Agerpres.

L’articolo Avertismentul lui Boris Johnson pentru britanici: „Va fi un nou lockdown de anul nou dacă nu respectați regulile” sembra essere il primo su Ziarul Românesc UK – știri pentru românii din Marea Britanie.

Source: Ziarul Romanesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *